imagine stire

HCM Ramnicu Valcea - HC Zalau 30-26 (17-14)

“Ne-a învins multinaţionala numărul doi din România, după CSM Bucureşti. Trei din cele zece handbaliste străine au făcut rezultatul de la final. Apărarea noastră nu a funcţionat, în special în zona centrală, pentru că Glibko a marcat din orice poziţie. Când primeşti 30 de goluri într-un meci şi 17 în prima repriză, înseamnă că nu ai contat în apărare. Au şi fetele noastre limitele lor, iar acum va trebui să ne concentrăm foarte bine pentru meciurile care urmează până la finalul anului. Va fi o perioadă foarte grea pentru noi, pentru că în următoarele şase zile vom susţine trei meciuri, dintre care două în deplasare. Nici partida cu CSM Slatina nu va fi deloc uşoară, pentru că în etapa de miercuri, adversarele de sâmbătă au obţinut un egal împotriva Clujului, după ce au fost conduse la şase goluri. Slatina are în lot câteva jucătoare cu experienţă, dar şi câteva handbaliste de perspectivă. Va trebui să gestionăm bine situaţia în perioada următoare, mai ales că avem şi două meciuri în cupele europene”, a declarat Tadici după partida din Zăvoi.

HC Zalău: Paula Vişan (1), Raluca Kelemen, Claudia Constantinescu (8), Roxana Rob (5), Larisa Tamaş (5), Andrada Trif (2), Valentina Panici (2), Ana Maria Dragut (2), Dana Abed Kader (1), Diana Nichitean, Raluca Irimia şi Ana Ciolan. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici.
HCM Râmnicu Vâlcea: Marina Razum, Diana Ciucă, Petra Blazek – Iryna Glibko (10), Natalia Vasilevskaya (5), Elena Florică (4), Andreea Adespii (3), Raluca Băcăuanu (2), Ana Maria Tănăsie (2), Nataşa Krnic (1), Maria Craiu, Maria Gavrilă, Elena Mitrache, Diana Ciucă, Ines Khouildi. Antrenori: Aurelian Roşca (principal), Gheorghe Sbora (secund)

Vezi toate stirile

Urmatorul meci

Stema Danubius Galati
VS
Stema HC Zalau

17 Ianuarie, ora 17:00

Galati

Danubius Galati - HC Zalau

Clasament echipe

L Echipa Pct
1 CSM Bucuresti 36
2 HCM Rm Valcea 27
3 SCM Craiova 23
4 CS Magura Cisnadie 22
5 CSM Bistrita 21
6 ASC Corona 2010 Brasov 18
7 HC Zalau 16
8 HC Dunarea Braila 16
9 CSM Roman 15
10 CSU Danubius Galati 12
11 U Cluj 11
12 AHCM Slobozia 10
13 CS Rapid Usl Metrou Bucuresti 9
14 CSM Slatina 5
Logo EHF Logo EHF Logo LPH